Nexus Travel – Deva – Excursii in tara si in strainatateNexus Travel – Deva – Excursii in tara si in strainatate
Forgot password?

ALBIONUL SI NESTEMATELE BENELUXULUI 14 ZILE AUTOCAR 2019

Program

  • Ziua 1. București – Budapesta

Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România – Autogara Centrală – București, la ora 6.30 dimineața. Verifică lista cu oraşele prin care tranzităm ţara. Ajungem în cursul serii la Budapesta. Cazare în Budapesta.

 

  • Ziua 2. Budapesta – Viena – Salzburg

Plecam spre Viena, un important centru cultural al Europei, ce deține adevărate comori arhitectonice, moștenite de la Imperiul Habsburgic, a cărui reședință a fost aici vreme de șase secole. Complexul Palatului Hofburg adăpostește capela imperială Burgkapel și celebra Școală Spaniolă de Echitație, unde armăsarii Lipizzaner execută mişcări elegante, ca de balet. Pe lângă acestea, este de datoria oricărui călător să facă turul muzeelor vieneze. Metropola austriacă este o destinație fascinantă care poate rivaliza cu Parisul, Londra, Praga sau Roma, fiind vizitată anual de milioane de călători. Iar călătorii cu experieță știu că în preajma atracțiilor, palatelor și monumnetelor din Viena se aliniază restaurante sofisticate și cafenelele a căror finețe o întâlnim rar în alte locuri.

Moment de ragaz:

Viena este faimoasă pentru restaurantele și cafenelele a căror finețe o întâlnim rar în alte locuri.  Prima cafenea s-a deschis aici inca din 1685, la inceput ca loc de degustare a faimoasei bauturi turcesti, care se comanda dupa culoare. Chelnerul prezenta o tablie vopsita in 20 de dungi numerotate, fiecare corespunzand unui anume tip de cafea.

Nu ezitati sa treceti pragul renumitei  cafenele Schwarzenberg situata pe Kärntner Ring si sa incercati specialitati precum: “Kapuziner”- Cafea Mocca cu putin lapte ;  “Maria Theresia”- Cafea Mocca cu lichior de  portocale sau “Wiener Eiskaffe”- inghetata de vanilie cu cafea Mocca si multa frisca

Parcurgem un scurt tur panoramic din autocar admirand pe rand: Roata Mare din Prater, Sediul ONU, Turnul Dunarii, Ringstrasse, Opera, Palatul Hofburg, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Burgtheater, Primaria, Universitatea.

Lasam in urma Viena si ne indreptam  spre Salzburg, orașul lui Mozart. Seara cazare la o pitoreasca pensiune din zona Salzburg.

 

  • Ziua 3. Salzburg – München – Heidelberg

Gluma care spune „dacă o clădire este barocă, lăsați-o așa” rezumă perfect orasul Salzburg, unde găsim numeroase turnuri grațioase, o fortăreață pe o culme amețitoare și munți de jur împrejur. Aici se află Palatul Mirabell, care este înconjurat de o grădină minunată, plină de trandafiri. Vă vindem un pont: străzile Salzburgului sunt pline de restaurante și rulote care servesc schnitzel și wurst delicioși! Dupa ce ne-am delectat cu bunataturile locale ajungem in turul nostru pietonal in  DomplatzPiata Catedralei care se gaseste chiar in fata Domului din Salzburg si este ingradita de Palatul Residenz si de Manastirea Sf. Petru. Chiar deasupra ferestrei principale de la Sf. Petru se poate vedea desenata o fata care are o grimasa spre Residenz – Palatul Printului Arhiepiscop. Aceasta a fost facuta pentru arata oamenilor ca marele staret de la Manastirea Sf. Petru isi poate permite sa se lege de Printul Arhiepiscop al Salzburgului. Primul Dom a fost construit sub supravegherea Sf. Virgil, iar prima atestare vine inca din anul 774.  In aceasta biserica a fost botezat Mozart.

Ne continuam drumul spre Munchen. Ne plimbăm prin inima „capitalei secrete” a Germaniei, vizitând fermecătoarea Piață Marienplatz, unde se află atât sediul vechi, cât și cel nou al Primăriei,

În Munchen se află celebra galerie Neue Pinakothek, ce a fost inaugurată în secolul al XIX-lea, fiind considerată prima galerie de artă contemporană din Europa, Muzeul Național Bavarez, găzduit de un palat neoclasic superb, precum și Schatzkammer der Residenz, un muzeu uluitor al bijuteriilor și obiectelor miniaturale, care nu ne îndoim că vă va cuceri de la primele exponate. Pornim apoi spre cel mai vechi și faimos oraș universitar al Germaniei, Heidelberg. Admirăm Castelul Heidelberg, cu impresionanta sa arhitectură renascentistă. În incinta castelului se află cel mai mare butoi de vin din lume, care are o capacitate de 220.000 de litri. Cazare in zona Mannheim.

 

  • Ziua 4. Heidelberg – Luxembourg – Haga

Plecare spre Luxembourg, unde vom admira Palatul Ducal – reședința oficială a Marelui Duce de Luxembourg, Piaţa Guillaume al II-lea, Catedrala Notre – Dame – o catedrală romano-catolică ce a servit în trecut ca biserică iezuită. Centrul vechi al orașului Luxembourg reușește să ne cucerească în timp ce ne plimbăm pe strădutele pavate cu piatră cubică, printre zidurile clădirilor vechi în stil medieval. Plecăm mai departe spre Haga, orasul regal, unde admiram Palatul Pacii si Parlamentul. Seara cazare la hotel in zona Haga.

 

  • Ziua 5. Amsterdam – Rotterdam – Haga

Următorul oraș de pe listă este Amsterdamul, supranumit si  “ Venetia Nordului” un oraș pictoresc, cu clădiri colorate ce se întind ordonate pe marginile canalelor traversate de poduri de piatră. Incepem turul de oras cu Rijkmusesm sau Muzeul Van Gogh şi Centrul de prelucrare a diamantelor Coster Diamonds. Ajungem si in Piața Dam – cel mai popular punct de întâlnire al locuitorilor orașului.  Timp liber la dispozitie sau optional minicroaziera pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul orasului.

Rotterdam ne așteaptă, asa că înainte de a ne întoarce la hotel, mai facem o oprire și în acest oraș splendid considerat cel mai mare port din Europa. Incepem turul pietonal in centrul vechi admirand Catedrala – Grote Sint Laurenskerk si apoi privirile ne sunt atrase de casele cub, proeicte rezidentiale indraznete.

Seara sosire si cazare in zona Haga.

 

  • Ziua 6. Haga – Anvers – Canterbury – Londra

În această dimineață părăsim Haga pentru a pleca spre Anvers, unde ne oprim pentru a descoperi Grote Markt,  cu Primaria şi Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi centrul istoric al oraşului lui Rubens. Ne indreptam spre Calais de unde ne imbarcam pe ferry si traversam Canalului Mânecii. Ajunsi pe malul celalalt facem o prima oprire la Canterbury, un oraș din comitatul Kent al Angliei, ce a fost locuit încă din perioada preromană și se află în prezent pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Facem o plimbare pe străduțele orașului, admirăm Catedrala Canterbury, După o zi lungă și obositoare, ne îndreptăm spre hotelul din Londra pentru a ne recăpăta puterile.

 

  • Ziua 7. Londra – capitala de pe Tamisa

Astăzi vom face un tur al orașului pentru a descoperi o serie de monumente care au făcut Londra faimoasă. Printre acestea se numără: Big Ben, turnul cu ceas construit în 1859, Palatul Westminster, care găzduiește Parlamentul britanic, Westminster Abbey, cea mai cunoscută biserică londoneză, unde sunt încoronați regii și reginele Marii Britanii și Palatul Buckingham, reședința principală a Casei regale britanice. Admirăm impresionanta arhitectură a Catedralei St. Paul – o biserică anglicană situată pe colina Ludgate Hill, trecem prin faimoasa piață Piccadilly Circus – un loc preferat deopotrivă de londonezi și de turiști pentru cumpărături,  admirăm Palatul și Grădinile Kensington.

Moment de răgaz:

       Londra trebuie văzută seara de la înălțime și admirată ca o nestemată sclipitoare în toată măreția ei, așa că trebuie să completăm turul Londrei urcând la 135 m înălțime pe faimoasa roată London Eye, a doua ca înălţime din lume, care se numără printre cele mai importante atracții ale Londrei și servește ca simbol al ei. Aventurează-te spre cer și privește peisajul panoramic al unei Londre așa cum nu ai mai văzut-o până acum.

Timp liber,  sau optional deplasare catre Greenwich, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, in anul 1997. Meridianul Zero sau meridianul Greenwich este meridianul care traversează observatorul Greenwich. El a fost determinat în anul 1884 la o conferință geografică internațională, meridianul intersectează ecuatorul legând cei doi poli, el desparte emisferele de est și vest.  Acum aveţi ocazia sa fiţi în acelaşi timp cu un picior în

emisfera estică şi cu un picior în emisfera vestică! Tot aici se află şi Observatorul Astronomic Regal, fondat în anul 1675, ce face parte azi din Muzeul Marinei și expune o colecție impresionantă de telescoape și alte instrumente interesante folosite în astronomie. Seara intoarcere pentru cazare la acelasi hotel din Londra.

 

  • Ziua 8. Londra

Azi dedicam o intreaga zi explorarii orasului utilizand transportul public: St James Park, National Gallery, Tower Bridge, Turnul Londrei, Muzeul figurilor de ceara – Madame Tussaud’s, British Museum si nu in ultimul rand Palatul Buckingham.

 

Moment de răgaz:

Nu ocolii momentul schimbării gărzii de la Palatul Buckingham! Gărzile regale, cu celebrele lor căciuli din blană de urs, au un program bine stabilit, atrăgând grupuri impresionante de turiști din lumea întreagă. Vei înțelege la fața locului de ce este această ceremonie atât de fascinantă!

Timp liber la dispozitie in zona comerciala Trafalgar Square, Picadilly Circus, Covent Garden. Optional plimbare cu vaporasul pe Tamisa. Seara, intoarcere pentru cazare la acelasi hotel din Londra.

 

  • Ziua 9. Londra – Windsor – Stratford – Oxford

Timp liber in Londra sau excursie optionala la Windsor.  Castelul Windsor este cel mai mare și mai vechi castel locuit din lume, locul unde Regina Elisabeta a II-a își petrece frecvent weekendurile. Vizitatorii pot admira aici o parte din apartamentele regale, decorate cu obiecte de artă de o valoare inestimabilă, Capela Saint George, o bijuterie arhitectonică din secolul XVI, unde se află și mormintele a 10 monarhi britanici, și celebra casă de păpuși a Reginei Maria, o creație unică în lume, admirată pentru detaliile sale de o finețe incredibilă, printre care ascunde și o copie a coroanei regale, de doar un centimetru, cu diamante și pietre prețioase veritabile. După vizita la Castelul Windsor ne îndreptăm spre Stratford –upon –Avon, locul nasterii al inegalabilul Shakespeare.

 

Moment de răgaz:

”Când ești la Roma, poartă-te ca romanii!” se traduce în călătoria noastră un pic diferit: ”Când ești la Londra, nu sări peste ceaiul de la ora 5!” Ei bine, această tradiție britanică trebuie luată 100% în serios pentru că este unul dintre cele mai frumoase momente ale zilei. Toată lumea se oprește din agitația zilei și se delectează cu un ceai fierbinte, fie el cu lapte sau fără, însoțit de câteva gustări: tartine, biscuiți, brioșe sau scones (un soi de pâinici de origine scoțiană).

Ne vom încheia excursia cu o vizită în minunatul Oxford, unul dintre cele mai celebre orașe studențești din lume, care îmbină de minune romantismul arhitecturii medievale cu forfota din centrul înțesat de puburi. Vom descoperi străduțele si parcurile unde multe dintre mințile strălucite ale istoriei și-au trăit tinerețea și au născocit lucrări ce au schimbat lumea. printre aceștia se numără poetul T.S. Eliot, comandant al trupelor britanice in Primul Razboi Mondial Thomas E. Laurence  și fizicianul Stephen Hawking.

Spre seară ne întoarcem la hotelul din Londra.

 

  • Ziua 10. Londra – Bruges – Bruxelles

După micul dejun plecăm spre Bruges. Idilicul oraș a fost capitală a Culturii Europene în 2002 și este, într-adevăr un loc special pentru iubitorii de artă și cultură. Centrul istoric al orasului a fost inclus în patrimoniul UNESCO, fiind unul dintre cele mai bine conservate orașe medievale din Europa. S-au păstrat nu doar modelul stradal medieval ci și rețeaua de canale și arhitectura gotică specifică nordului Europei și a Tărilor de Jos. Descoperim aici Biserica Notre Dame cu faimoasa statuie realizata de Michelangelo–“Madonna cu Pruncul” care a i-a fost  donată, în 1514, de către un negustor bogat, Piata Markt cu clopotnita, Piata Primariei.

Moment de ragaz:

Pregatiti aparatele foto si surprinde peisaje fabuloase de la bordul vasului de croaziera care strabate canalele orasului. Nu este de ocolit nici Muzeul Ciocolatei.  Daca nu sunteti hotarati ce sortiment va place incercati mostrele care va sunt oferite spre degustare in multe din ciocolateriile aflate peste tot in oras, aveti de unde alege de la ciocolata alba la cea cu lapte, sau neagra, la praline, cu fructe trase în ciocolată până la ciocolată cu busuioc, cu sare, cu piper sau curry. Delicios!

Ne indreptam spre Bruxelles, capitala administrativă a Uniunii Europene. Cazare la hotel in Bruxelles.

 

  • Ziua 11. Bruxelles – Köln – Koblenz

 Descoperim farmecul inegalabil al capitalei belgiene încă de dimineață. Fațadele art-nouveau se învecinează cu clădiri de beton din anii 1960 și palatele regale din secolul al XIX-lea contrastează interesant cu sticla care domină construcțiile noi. Ne plimbăm prin Grand Place, inclusa de UNESCO in lista patrimoniului mondial si , una dintre cele mai frumoase piețe ale Europei, înconjurată de clădiri vechi de sute de ani, și mergem la cumpărături în faimoasele galerii St. Houbert. Vedem Catedrala St. Michel, o perlă arhitectonică gotică, Piața Spaniei și nu plecăm fără să îi facem o vizită simbolului orașului –Manneken Pis, o statuie amuzantă din bronz, care a devenit faimoasă în întreaga lume. Atomium este un alt simbol al orașului și este inclus in lista de obiective turistice din Bruxelles. Construcția ce are forma unui atom își are locul între arta sculpturii și cea a arhitecturii, dând impresia de edificiu futurist, bizar. Atomul de fier de 103 metri înălțime  a fost construit pentru Expoziția Internațională din 1958. Sferele sunt interconectate prin tuburile în care se află scări și lifturi iar înăuntrul lor se află un muzeu.

Parasim Belgia si ne indreptam spre Germania. Ajungem in Koln, cea mai veche dintre localitățile mari ale Germaniei. Orașul are surprize pentru toată lumea, de la pasionații de sport la cei care apreciază ciocolata. Admiram maretia impresionanta a Catedralei, cu ale sale creneluri sculptate minuțios, care face parte din patrimoniul universal. Superlativele sunt darnice cu acest lacas: este cea mai mare biserică din Germania, este  considerată a fi și cea mai mare din Europa de Nord, și una dintre cele mai mari din lume dar si cea mai vizitată clădire din întreaga Germanie.

Moment de ragaz:

 Koln se mandreste cu peste 30 de muzee de anvergura, printre care se numara un “delicios” Muzeu al Ciocolatei, dar si Muzeul Parfumurilor, fondat de Johann Maria Farina, cel care a inventat apa de colonie. Totusi, cel mai interesant este Muzeul Ludwig, aflat intr-o cladire modernista, chiar in spatele Domului. Galeria a fost numita dupa faimosul ciocolatier Peter Ludwig, care a donat institutiei 350 de opere de arta moderna.

  • In cursul serii sosire si cazare in zona Koblenz.

 

  • Ziua 12. Valea Rinului – Frankfurt – Praga

Traseul pana la Frankfurt  urmeaza minunata Vale a Rinului cu legendara Stanca Lorelei, situată pe malul estic al fluviului avand   înălțime de 132 m. Lorelei este cântată în balade, ea fiind o zână, care ademenea cu cântecul ei pe navigatori. Pe lângă glasul ademenitor și frumusețea ei, zâna mai avea un păr lung blond strălucitor pe care-l pieptăna cu un pieptene de aur, aceste lucruri vrăjeau marinarii, care uitau pericolul de pe Rin. Ajungem  în Frankfurt,  un oraș modern, dar care a reușit să integreze perfect elementele arhitecturale moștenite de- a lungul secolelor în peisajul urban modern și futurist. Un simbol al orașului sunt zgărie-norii care brăzdează cerul și dau locului un aer fermecător. Vizităm Catedrala Sf. Bartolomeu, cu turnul său gotic de 95m, și Piața Romerberg, cea mai frumoasă din oraș, ne dezvăluie o frântură din aspectul cetății din Evul Mediu, datorită caselor colorate cu poduri din lemn. În Frankfurt se află și casa unde a locuit renumitul poet german Goethe până în 1795, transformată în prezent în muzeu. Lăsăm în urmă orașul lui Goethe și mergem în Praga, unde ne așteaptă confortul relaxant de la hotel.

 

  • Ziua 13. Praga – Budapesta

Orașul turlelor, Praga egalează Parisul în frumusețe și eleganță, iar berea sa este considerată de către milioane de oameni ca fiind cea mai bună din lume. Mergem la Catedrala Sf. Vitus, un simbol al orașului a cărei construcție a durat 600 de ani, apoine continuăm în Castelul Praga, care pare desprins din cărțile cu povești. Potrivit Guinness World Records, este cel mai mare castel medieval din lume, având 570 de metri lungime, aproximativ 128 lățime și o suprafață totală mai mare decât șapte terenuri de fotbal. Ne plimbăm pe lângă numeroasele statui de pe Podul Carol, probabil cel mai romantic loc din Capitala cehă, punct de întâlnire pentru îndrăgostiți și promenada favorită a localnicilor.  Facem un popas în Piața Orașului Vechi pentru a admira cladirea Primariei si faimosul Turn cu Ceas, situat pe zidul sudic al primăriei. Monumentul exercită o puternică atracție asupra turiștilor, acest lucru datorându-se faptului că de fiecare dată

când sunt anunțate orele are loc un adevărat spectacol animat care atrage ca un magnet privirile tuturor celor care se afla în apropiere, aceștia neîncetând niciun moment să filmeze sau să fotografieze spectacolul oferit zilnic de bătrânul orologiu.

Ne indreptam spre destinatia finala a programului nostru – Budapesta. Cazare la hotelin Budapesta.

Experiență: ritm și gusturi tradiționale

Dacă te întrebai cu ce ai mai putea umple timpul înainte de a te retrage la hotel, avem pentru tine un pont: cum sună pentru tine “Seară de Crama“?  (optional).

Te invitam la  Borkatakomba, restaurantul unguresc unde ne vom petrece ultima seară împreună. Crama oferă vinuri ungurești deosebite, care ne vor da chef de vorbă și de depănat amintirile proaspete din vacanță. Înainte de a încheia, trebuie musai amintit desertul care se găsește pe fiecare meniu al unui restaurant unguresc care se respectă: somlуi galuska, adică un pandişpan pufos, glazurat cu cremă de ciocolată şi frişcă bătută. În timp ce ne  delectăm cu cina festivă, ne hrănim și inimile cu programul folcloric de dans și muzică tradițională. Destulă vorbă! Hai să ciocnim cupele, să schimbăm numere de telefon și să celebrăm prietenii noi. În definitiv, suntem camarazi de călătorie și nu-i exclus să mai fim și altădată!

Ne intoarcem la hotelul nostru din Budapesta. Cazare.

 

  • Ziua 14. Budapesta – Bucureşti

După micul dejun vom pleca spre tara, amintindu-ne cu drag despre toate locurile minunate pe care le-am văzut, nerabdatori sa pornim iar la drum.

 

A B C D
PELLERIN PLUS BEST DEAL

Reducere 100 €

PROMO

Reducere  70 €

STANDARD +

Reducere 40 €

495

+ 205 € (transport autocar)

395

+ 205 € (transport autocar)

425

+ 205 € (transport autocar)

455

+ 205€ (transport autocar)

pret de persoana in camera dubla
 

ü  Oferta valabila pentru primele locuri in autocar;

ü  Avans 25 % la inscriere;

Diferenta de plata cu 21 de zile  inainte de data plecarii

ü  GRATUITPELLERIN CLUB CARD, avand incluse asigurarea medicala, storno si de bagaje.

ü  Bonus : Excursia la Greenwhich;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

 

ü  Oferta valabila pentru ultimele locuri in autocar;

ü  Plata integrala la inscriere;

ü  Nu se accepta modificari sau anulari.

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

 

 

ü  Avans 50% la inscriere;

ü  Diferenta de plata cu 60  de zile inainte de data plecarii;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

ü  Oferta este valabila pana la  28.02.2019.

 

 

ü  Avans 25 % la inscriere;

Diferenta de plata cu 21 zile inainte de data plecarii;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  Oferta este valabila pana la 30.04.2019.

 

suplimente&reduceri

·    Supliment de single 260 €

·    Reducere copil  6-12 ani  – 35€,  pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti

 

Punctele de Imbarcare gratuita/(autocar sau microbus)::

BUCUREŞTI           Autogara Centrală – București                                           06.30

PITEŞTI                 Petrom ieşire Piteşti Est                                                     07.30

RM.VÂLCEA          Petrom ieşire Pasarela Nord                                              09.00

SIBIU                      Petrom Obor Calea Şurii Mari                                          12.00

SEBEŞ                    Rompetrol ieşire Lancrăm                                                 12.30

DEVA                     McDonald’s GARĂ                                                             4.30

TIMIŞOARA           Benzinaria Gazprom Dumbravita                                      16.30

ARAD                     Benzinaria OMV Calea Timisorii                                       17.30

Dacă turiştii se îmbarcă dintr-o altă localitate decât Bucureşti, aceştia trebuie să informeze cu minim 15 zile înainte de data plecării agenţia la care s-au înscris. inscrierile cu mai puţin de 15 zile înainte se vor face numai în funcţie de capacitatea mijlocului de transport utilizat.

Punctele de Imbarcare CONTRA COST/ (autocar sau microbus):

PLOIEŞTI               5 € / sens/ pers. Petrom METRO                                     07.30

CÂMPINA              8 € / sens/ pers. Casa Bucur-Popas Km 92                    08.00

BRAŞOV                 10 € / sens/ pers. McDonald’s Cal. Bucureşti                 09.30

CLUJ                       10 € / sens/ pers. Parcare Sigma Zorilor                        10.00

CONSTANŢA         12 € / sens/ pers. Gara Centrală                                      02.00

BUZĂU                   10 € / sens/ pers. McDonald`s                                         03.00

BRĂILA                  12€ / sens/ pers. Billa – Calea Buzaului                          01.30

GALAŢI                  12 € / sens/ pers. McDonald’s                                         01.00

FOCŞANI                               10 € / sens/ pers. Benzinăria LUKOIL, centru                               02.00

 

Transferurile CONTRA COST sunt GARANTATE pentru MINIM 4 persoane (reconfirmare cu 2 – 3 zile înainte de plecare) şi sunt LIMITATE în funcţie de capacitatea maximă a mijlocului de transport utilizat (4, 8, 14, 18, 28, 34 sau 49 de locuri).

Pentru mai puţin de 4 pers. /sens, turiştii pot accepta suportarea diferenţei de preţ sau li se restituie sumele achitate pentru transferul pe sensul neefectuat. Efectuarea transferului la plecarea în circuit, nu implică şi efectuarea transferului pentru retur, dacă nu este întrunit numărul minim de 4 pers. /sens.

 

DATE DE PLECARE 2019:

17,06; 09,07; 22.07; 09,08; 31.08

 

Preţul include

  • transport cu autocar climatizat, exceptie ziua 8 (contra cost cu transportul public);
  • 13 cazari la hoteluri de 2-4* si din lantul Travelodge;
  • 13 mic dejun;
  • ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

 

Bonusuri

  • transferuri din țară conform programului;
  • NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
  • Reducere 10% la achitarea din tara a 3 excursii opționale, pentru posesorii de card PELLERIN CLUB CARD.

 

OPŢiONALE

  • Crozieră la Amsterdam –15 €/pers.
  • Oxford,Windsor, Stratford – 40 €/pers
  • Croaziera pe Tamisa – 15 €/pers.
  • Excursie la Greenwhich – 20 € /pers
  • Crama Borkatakomba 25 €/pers.

 

Nu sunt incluse în preţ

  • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
  • Excursiile optionale pentru grup minim de 30 de persoane;
  • Vaporasul in Amsterdam, Bruges si Londra;
  • Transportul local in Londra si Amsterdam
  • Taxele de traversare a Canalului Manecii – 45 € / pers (se achita la inscriere)

 

Suplimente & Reduceri

  • Supliment de single – 260 €
  • Reducere copil 6-12 ani – 35 €, pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti.

 

Bine de Ştiut

  • Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea programului.
  • Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
  • Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
  • Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială din tarile tranzitate.
  • Obiectivele din tururile panoramice din program se vizitează doar pe exterior.
  • Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
  • Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
  • Autorităţile locale pot solicita o taxă de genul taxei de staţiune. Aceasta se va achita de către turişti la recepţia hotelurilor.
  • Pentru călătorie sunt necesare cartea de identitate sau paşaportul valabile 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

 

Grup minim 35 pers.