Nexus Travel – Deva – Excursii in tara si in strainatateNexus Travel – Deva – Excursii in tara si in strainatate
Forgot password?

FARMECUL UMBRIEI 8 ZILE AVION

Program

  • Ziua 1. București – Roma

Călătoria noastră începe din aeroportul Otopeni de unde ne imbarcam pentru zborul spre Roma. Dupa aterizare, imbarcare  in microbuzul de transfer si deplasare catre hotel. Cazare la hotel 4* in Roma.  Intalnire cu ghidul si grupul venit cu autocarul din tara si ne incepem vizita in  Roma. Supranumită ”Caput mundi” (”Capitala lumii”), la ”Città Eterna” (”Cetatea eternă”) sau, pur și simplu, ”l’Urbe” (”Orașul”), Roma are o istorie îndelungată și nu puțini dintre cei care o cunosc spun că, dacă ar fi să aleagă un singur oraș pe care să îl descopere de-a lungul vieții, acesta ar fi Roma. Așezată pe malul Tibrului, Roma este una dintre cele mai importante destinații turistice din lume, fiind vizitată anual de milioane de turiști, fascinați de amestecul unic de arheologie, istorie, artă, gastronomie și panorame care îți taie respirația. Roma are nevoie de timp pentru a fi descoperită, dar astăzi vom începe prin a descoperi o parte din comorile Romei: Santa Maria Maggiore, San Pietro  in Vincoli, Colosseumul, Columna lui Traian, Piata Venetia , Capitoliul si Pantheonul. Orice alte cuvinte, aici ar fi de prisos in fata maretiei acestor constructii!

 

Moment de ragaz:

E adevărat că Roma este orașul operelor de artă și al monumentelor, dar este și orașul în care vei mânca cea mai delicioasă pizza si cea mai  traznita combinatie de  gelato! Incearca inghetata cu salvie si zmeura, sau inghetata cu ricotta sau cu migdale si smochine… asa poti spune ca ai fost la Roma

Dupa ce  “Cetatea Eterna” ne-a convins de venerabila sa varsta vom admira si frumusetea sa unica in Piata Navona, Fontana di Trevi si Piata Spaniei, iar definitia grandorii o vom afla in Basilica San Pietro.

Suntem obositi dar fericiti ca am avut ocazia sa pasim pe stradutele acestui minunat oras. Ne retragem la hotel pentru odihna binemeritata.

 

  • Ziua 2. Roma – Vatican – Tivoli

Mic dejun. Azi avem zi libera pentru vizita individuala in Roma. Vom descoperi Vaticanul, reședința Bisericii Catolice și cel mai mic stat din lume, condus de episcopul Romei, Papa. Pe o suprafață de doar jumătate de un kilometru pătrat vom descoperi unele dintre cele mai importante monumente și opere de artă ale omenirii: Bazilica Sfântul Petru unde putem vedea și faimoasa Capelă Sixtină. Muzeele Vaticanului sunt un complex format din zece muzee unde sunt păstrate opere semnate de Giotto, Leonardo da Vinci, Caravaggio, Tițian, Rafael sau Crivelli  iar la finalul  vizitei  facem un tur si prin Grădinile Vaticanului, celebre pentru monumentele sale, fântânile și fortificațiile renascentiste și baroce. După o zi petrecută în Statul Cetății Vaticanului, vă veți convinge că nicio vizită la Roma nu este completă fără o zi petrecută la Vatican.

Dupa-amiaza sugeram o excursie optionala la Villa d’Este din Tivoli, pentru a admira un exemplu de  arhitectură  renascentistă  care si-a pus amprenta asupra  grădinilor  sale somptuoase, terasate, decorate cu cascade și fântâni arteziene. Ne intoarcem la hotelul nostru din Roma cu inima plina de amintiri frumoase.

 

  • Ziua 3. Roma – Narni – Terni – Perugia

Dimineata dupa micul dejun plecam spre Perugia, capitala regiunii Umbria. In traseu ne oprim  in Narni, oraș antic fortificat situat foarte aproape de centrul geografic al Italiei. Oprim pentru o scurta vizita in centrul istoric unde admiram Catedrala, Biserica Sf. Francisc, ridicată în secolul al VIII-lea, Palatul dei Priori construit în 1275 probabil de Gattapone de Gubbio și situat în piața medievală cu același nume. În acest pătrat se găsește și Primăria construită în 1273 prin unirea a trei turnuri. În spatele pieței se află o fântână care datează din anul 1303.

Ne continuam drumul  si ajungem in Terni, oras intemeiat de umbri prin secolul VII î.Hr. În timpul perioadei romane era unul din orașele importante de pe drumul „Via Flaminia”, el fiind cunoscut prin apele termale din regiune. Parcurgem pietonal centrul orasului admirand pe rand : Porta Sant Angelo, Basilica di San Francesco si  Basilica di San Pietro . În apropierea orașului se află  „Cascata delle Marmore” (165 m), cea mai mare cascadă din Europa. A luat naștere în timpul romanilor, prin devierea printr-un canal a cursului râului Velino. Canalul a fost construit în anul 271 î.Hr. în timpul consulului roman Manius Curius Dentatus, pentru desecarea regiunii mlăștinoase. În evul mediu și prin anii 1950, canalul a fost de mai multe ori refăcut, azi pe cursul lui se află o hidrocentrală. In cursul serii ajungem la hotel. Cazare la hotel in zona Perugia.

 

  • Ziua 4. Perugia

Astăzi ne petrecem ziua in Perugia, capitala regiunii Umbria, centru antic Etrusc, bogat în monumente istorice, străduțe vechi și case fermecătoare cu zidurile cojite de vreme. Vom face un tur de explorare a orașului, în care admirăm Palazzo dei Priori, una dintre cele mai frumoase si vizitate cladiri din Italia, datorita istoriei sale, dar si multumita obiectelor de arta gazduite aici, printre care se numara frescele semnate de Petro Perugino. Construit in 1303, palatul a fost resedinta cetatenilor „de frunte” (priori) si adaposteste azi o colectie impresionata de artefacte, tablouri si documente semnate de magistratii orasului. Ne indreptam spre Rocca Paolina sau Cetatea orasului Perugia, care a fost construita intre anii 1540 si 1543, la ordinul Papei al III-lea. Pana in anul 1860 a reprezentat un simbol al puterii papale in orasul vechi.

 

Moment de ragaz:

Perugina, este un brand istoric al produselor de patiserie italiene. Compania de produse alimentare, specializata in productia de ciocolata si productia si vanzarea de produse de patiserie, a fost fondata in Perugia in 1907.  Cel mai cunoscut produs este “Bacio Perugina”, o coaja de ciocolata neagra, cu umplutura moale de miez de alune si alune crocante. Fie ca sunt albe, fondante, cu lapte, cu alune intregi, pralinele Baci Perugina transmit un mesaj de dragoste, continand un ravas ce asteapta sa fie descoperit. Emotionati-va pentru un mesaj de dragoste. Incercati senzatia unica a unei imbratisari catifelate facute din granule de alune si pline de gianduja, de o crocanta aluna intreaga si de un delicios invelis de ciocolata fondanta Luisa. Aceasta este experienta unica Baci Perugina, nascuta din creativitatea si ingeniozitatea tipica italienilor Luisa Spagnoli.

Dupa amiaza, ne continuam vizita noastra prin Perugia si avem ocazia să vedem Fontana Maggiore, o Poartă Etruscă ce datează din secolul al III-lea î. Hr., Catedrala și un zid medieval.  Muzeul Catedralei, adiacent Catedralei San Lorenzo din Perugia, expune manuscrise iluminate, inclusiv Evangelari si Antifonari, mai multe vesminte si obiecte din argint din secolul al XIII-lea. Oraș de artă, Perugia găzduiește o universitate fondată în 1308, precum și cea mai mare universitate pentru străini din Italia. Perugia a dat numele faimosului pictor Pietro Perugino, care a locuit și lucrat aici. In cursul serii ne indreptam spre hotelul nostru  pentru cazare.

 

  • Ziua 5. Assisi – Spello – Spoleto

Program liber sau excursie optionala  in sudul provinciei Umbria, pe urmele romanilor.  Primul nostru popas va fi la  Assisi orașul Sfântului Francisc, un oraș-cetate ridicat pe partea de vest a muntelui Monte Sabasio. Oprim să admirăm Sanctuarul Santa Maria degli Angeli, pătrundem apoi în Basilica San Francis – o capodoperă de o frumusețe ireală – și facem o plimbare prin centrul istoric medieval al orașului. Ne continuam drumul nostru si poposim in Spello, considerat a fi unul dintre cele mai frumoase sate din Italia.

A fost colonie romana, zidurile de piatra si portile de acces in centrul vechi amintesc de perioada aceea (ar fi printre cele mai bine pastrate din lume), prin secolul XVI a inceput sa se extinda dincolo de ziduri, spre campie. E mic, dar e plin de biserici, palate si foste vile romane.

Punctul terminus al calatoriei noastre de azi este Spoleto, unul dintre cele mai incantatoare orase din centrul Italiei. Fondat de catre umbri, avea sa devina ulterior o importanta colonie romana si, mai tarziu, capitala extrem de influentului ducat al Lombardiei. Astazi este cunoscut mai ales datorita Festivalului Celor Doua Lumi, unul dintre cele mai importante festivaluri de arta si muzica din Europa, dar si pentru superba sa catedrala, peisajele incantatoare si bisericile romanice.

Incepem turul orasului medieval Spoleto din Piazza della Liberta, unde se mai afla Teatro Romano (secolul I), un teatru roman si  Muzeul Arheologic. De aici pornim catre Piazza della Fontana, unde se afla Biserica Sant’Ansano, a carei cripta contine fragmente dintr-un templu roman si o serie de fresce bizantine extrem de bine prezervate. Langa aceasta biserica se afla Arco di Druso, un arc roman care se deschide inspre Piazza del Mercato, locul unde se inalta in trecut vechiul forum roman.

 

Moment de ragaz:

Opreste-te o clipa aici sa explorezi magazinele pline cu tot soiul de alimente care fac sa-ti lase gura apa. Cafeneaua de pe latura de vest a pietei este unul dintre cele mai placute locuri din oras unde iti poti reimprospata fortele.

Ne continuam plimbarea pe aleea pietruita ce trece pe langa Palazzo Comunale, pana ajungem in Piazza Campallo. De aici, o straduta linistita inconjoara maiestuoasa Rocca, o capodopera inginereasca medievala (are 80 m inaltime) ce a fost construita in secolul al XIV-lea, posibil pe locul unui fost apeduct roman. Straduta aceasta ofera si o superba priveliste asupra tinutului umbrian, dar si asupra celei mai faimoase atractii din Spoleto, impunatorul Ponte delle Torri.

Am pastrat ce este mai bun la sfarsit, dupa cum spune  o vorba celebra…. maiestoasa Catedrala din Spoleto care dainuie de peste opt veacuri pe aceste meleaguri. Absida catedralei este decorata cu unul dintre cele mai frumoase cicluri de fresce din Umbria, „Scene din viata Fecioarei Maria” , realizate de Fra Lippo Lippi. Tot in aceasta catedrala vei mai putea admira picturi de Pinturicchio, una dintre cele doua scrisori ramase de la Sfantul Francisc si superbul paviment din marmura (secolul al XII-lea).

In cursul serii ne reintoarcem la hotel. Cazare la acelasi hotel din zona Perugia.

 

  • Ziua 6. Citta di Castelo – Gubbio

Program liber sau excursie optionala  in nordul provinciei Umbria pentru a vizita si Citta di Castelo si  Gubbio. Prima noastra oprire va fi in Citta di Castelo, oraș  în mare parte construit din cărămidă, deoarece gresia locală erodează foarte rapid. Principalele sale monumente includ impresionanta  Catedrala, Palazzo Comunale, un turn înalt subțire – Torre Comunale dar și Pinacoteca Comunale, un muzeu de artă cu cele mai multe lucrări renascentiste, notabil pentru decorarea lui exterioară de Giorgio Vasari.

 

Moment de ragaz:

Ne oprim pentru masa de prânz… si pentru ca suntem in Umbria trebuie sa gustam ceva specific locului. Va recomandam  “baggiana”, o supă de fasole, roșii și busuioc, care poate fi însoțită de “tigella”, o painică mică făcută cu făină, apă și sare, care este de obicei mâncată cu șuncă, mortadella și brânzeturi. Va dorim pofta buna!

Parasim Citta di Castelo, pentru ca  un superb oraș pe nume Gubbio ne așteaptă iar noi ne grăbim să-i întâlnim frumusețile. Din itinerariul nostru fac parte Catedrala, Palatul Ducal, Palatul Căpitanului și Palazzo dei Consoli.

In cursul serii ne reintoarcem la hotel. Cazare la acelasi hotel din zona Perugia.

 

  • Ziua 7. Perugia – Todi – Orvieto – Roma

Parasim Perugia si ne indreptam spre Roma, dar mai intai mai hoinarim prin frumoasa regiune a Umbriei iar primul popas de azi va fi in Todi, unde vom admira Catedrala, Piața Poporului, Palatul Prior, si Biserica Santa Maria della Consolazione, construit de Donato Bramante.

Călătorim cu entuziasm spre Orvieto, cel mai important oraș dintre Roma și Umbria. Probabil cea mai importantă atracție de aici o constituie minunata Catedrală Gotică ce se arată demnă și   impunătoare cu arhitectura sa elaborată. După ce am pozat și admirat îndelung catedrala, cutreierăm orașul lui San Patrizio în căutarea priveliștilor minunate cu aer medieval și a restaurantelor cochete în care să putem degusta vinuri aromate și preparate delicioase ce aduc renume zonei.

 

Moment de ragaz:

În Orivieto există multe locuri pe care nu trebuie să le ratezi. Cum ar fi Gastronomia Arrone, minunăția asta de loc ce amintește de localurile de modă veche, oferă psibilitatea de a încerca diverse delicatese locale, o varietate de brânzeturi, vinuri și carne proaspătă gustoasă. Poți savura un panino con salami sau prosciutto crudo și brânzeturi, acompaniat de măsline și un vin bătrân ce-ți va pune pe limbă seducătoarea aromă a Italiei.

Îndrăgostiți iremediabil de aceasta frumoasa regiune a Italiei, ne indreptam spre Roma unde ne vom caza la hotel.

 

  • Ziua 8. Zbor spre casă

Cu aparatul foto plin de amintiri frumoase ne indreptam spre aeroportul din Roma pentru zborul spre tara.

 

A B C D
PELLERIN PLUS BEST DEAL

Reducere 90 €

PROMO

Reducere 65 €

STANDARD +

Reducere  40 €

399

+ 215 € (bilet avion, transfer transport autocar)

309

+ 215 € (bilet avion, transfer transport autocar)

334

+ 215 € (bilet avion, transfer transport autocar)

359

+ 215 € (bilet avion, transfer transport autocar)

pret de persoana in camera dubla
ü  Oferta valabila pentru primele locuri in autocar;

ü  Avans  25% la inscriere;

ü  Diferenta de plata pana la  21 de zile inainte de data plecarii;

ü  GRATUIT  – PELLERIN CLUB CARD , avand incluse asigurarea medicala, storno si de bagaje.

ü  GRATUIT excursia Assisi, Spello si Spoleto

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

ü  Oferta valabila pentru ultimele locuri in autocar;

ü  Plata integrala la inscriere;

ü  Nu se accepta modificari sau anulari.

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

 

ü  Avans  30% la inscriere;

ü  Diferenta de plata pana la  31.01.2018;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  Oferta este valabila pana la  31.01.2018.

 

ü  Avans  30% la inscriere;

ü  Diferenta de plata pana la  31.03.2018;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  Oferta este valabila pana la  31.03.2018.

 

suplimentE&reduceri

·    Supliment de single 195 €

·    Reducere copil  6-12 ani  – 25 €,  pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti

·    Reducere a 3-a pers. in camera: 15 €

 

DATE DE PLECARE 2018:

05.07; 04.08; 03.09

 

Preţul include

  • Bilet de avion Bucuresti – Roma – Bucuresti;
  • transport cu autocar climatizat;
  • 7 cazari la hoteluri de 3-4*;
  • 7 mic dejun;
  • Transfer aeroport-hotel-aeroport;
  • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

 

Bonusuri

  • NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
  • Reducere 10% la achitarea din tara a 3 excursii opționale, pentru posesorii de card PELLERIN CLUB CARD.

 

OPȚIONALE

  • Tivoli – 25 €/pers.
  • Assisi, Spello, Spoleto 25 €/pers.
  • Citta di Castelo & Gubbio 25 €/pers.

 

Nu sunt incluse în preţ

  • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
  • Excursiile opționale pentru grup de minim 30 persoane;

 

Suplimente & Reduceri

  • Supliment de single – 195 €
  • Reducere copil 6-12 ani – 25 €, pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti.
  • Reducere a 3-a persoana in camera – 15 €

 

Bine de Ştiut

  • Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea programului.
  • Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
  • Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
  • Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială din tarile tranzitate.
  • Obiectivele din tururile panoramice din program se vizitează doar pe exterior.
  • Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
  • Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
  • Autorităţile locale pot solicita o taxă de genul taxei de staţiune. Aceasta se va achita de către turişti la recepţia hotelurilor.
  • Pentru călătorie sunt necesare cartea de identitate sau paşaportul valabile 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

Grup minim 35 pers.