Nexus Travel – Deva – Excursii in tara si in strainatateNexus Travel – Deva – Excursii in tara si in strainatate
Forgot password?

GRECIA & ITALIA 12 ZILE AUTOCAR 2019

Program

  • Ziua 1. București – Sofia – Serres

Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România – Autogara Centrală – București, la ora 6.30 dimineața. Plecăm spre Bulgaria, oprindu-ne pentru o vizită într-unul dintre cele mai vechi orașe ale Europei, Sofia. Facem un tur panoramic al capitalei bulgare și admirăm Piața Centrală, Piața Parlamentului, Bulevardul Vitosha, apoi ne plimbăm alături de ghid și vizităm Catedrala Aleksander Nevski. Ridicată în stl bizantin și decorată la intrior cu marmură italiană, este una dintre cele mai mari catedrale ortodoxe din lume. Ne continuăm drumul spre Serres. Cazare in  zona Serres – Sidirokastro.

 

  • Ziua 2. Salonic – Kalambaka

Kalimera! (Bună dimineața!). După micul dejun, plecăm spre Salonic. Frumosul port grecesc este un loc unde s-au întâlnit civilizațiile romane, bizantine și otomane, iar panorama pe care o oferă străzile sale deluroase asupra Mării Egee este una deosebită. Aici se află cel mai vizitat monument antic din zonă, Arcul lui Galerius, pe care sunt sculptate basoreliefuri cu scene de bătălie, împărați și zei olimpieni. Îl vedem și noi       într-un tur alături de ghid, în care vom admira și Agora Romană, Rotonda și Biserica  Sf. Dumitru. De pe Turnul Alb orașul și marea se văd sublim, așa că facem un popas pentru fotografii de vacanță extraordinare, apoi ne îndreptăm către Kalambaka, poarta de intrare spre Meteora. Spre seară ajungem la Kalambaka unde ne şi cazăm la un hotel din zonă.

 

  • Ziua 3. Kalambaka – Meteora – Ioannina – Igoumenitsa

Pornim către Meteora, al doilea centru monastic ortodox al Greciei, după Sfântul Munte Athos, și monument ocrotit de UNESCO. Aici ne vom delecta câteva ore cu peisajul magnific, cu zidurile mănăstirilor așezate chiar pe crestele stâncilor înalte ca niște fortărețe redutabile. Aflat într-o pădure de stânci, deasupra Mării Egee, complexul Meteora mai găzduiește 6 mânăstiri, din 24 câte au fost inițial, ruine și peșteri ale sihaștrilor. Dintre cele mai cunoscute din centrul monahal, amintim mânăstirile Marele Meteor, Varlaam și Sfânta Treime. Cea mai importantă mănăstire din complex este cea a Marelui Meteor, construită în secolul XIV. Regina Maria a României a fost prima femeie care a vizitat această mânăstire, în anul 1921.

Moment de răgaz:

Dupa ce ne-am incarcat sufleteste ne oprim la Atelierul de pictat icoane bizantine –  Zindros, situat la polelele Meteorelor.  Cu ajutorul ghidului avem ocazia de a descoperi  cateva dintre tehnicile folosite la pictarea acestor obiecte de cult. La  finalul turului puteti achizitiona si dumneavoastra una dintre aceste icoane lucrate manual de catre mesterii locali.

După vizitarea locurilor sfinte, continuăm drumul spre Ioannina, un loc care păstrează încă vii influențele turcești din cei 500 de ani de dominație otomană. Înconjurat de munți și mărginit de Lacul Pamvotis, are o tradiție indelungată a prelucrării argintului. Pe seară mergem în Portul Igoumenitsa, de unde vom lua feribotul spre țărmul Italiei. Vom înnopta pe vas, pregătindu-ne de noi zile mai mult decât interesante.

 

  • Ziua 4. Bari – Polignano a Mare – Alberobello – Napoli

Sosim dimineață în Bari. Mereu însorit și cu miresme care te cuceresc imediat, Sudul Italiei vă oferă un amestec de antic și modern egalat doar de frumusețea cinematică a coastei. Facem un scurt tur al orașului și ne îndreptăm spre Polignano a Mare. Admirăm alături de ghid una dintre cele mai fumoase plaje din lume, Cala Porto, și descoperim arhitectura interesantă cu restaurante amenajate îngrote și flori care împânzesc străzile. Continuăm călătoria prin fermecătorul sud al Italiei cu o vizită în Alberobello, inclus în patrimoniul UNESCO. Se remarcă prin cele o mie cinci sute de trulli, niște case rotunde cu tavan boltit şi acoperiş conic din piatră, a căror origine nu este nici acum cunoscută. Micile case albe în formă de stup de albine adăpostesc localnici prietenoși și ospitalieri, dornici să intre în vorbă sau doar să ne arate oferta lor de mici obiecte lucrate manual, cele mai populare fiind căsuțele din lemn și eșarfele din lână. Aviz amatorilor de suveniruri! Mergem apoi spre Napoli, locul unde s-a născut pizza și cel mai mare oraș din Sudul Italiei.

Cazare la hotel în zona Napoli.

 

  • Ziua 5. Napoli – Pompei

Mic dejun. Vom face o incursiune în forfota și haosul atât de pitoresc din Napoli, un oras atat de italienesc încât, practic a devenit aproape un cliseu –  un oras al pizzeriilor, al operei, al pietelor aglomerate, al Sophiei Loren (nascuta in apropiere), un oras microbist, religios si familist. Urmam traseul turistic clasic  si ne oprim pentru poze la Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Palatul Regal si in Piata Plebiscitului.

 

Moment de răgaz:

Suntem in Napoli, locul unde se spune că s-a inventat pizza. Mergand la pas pe Via dei Tribunali, gasim cateva pizzerii care ne imbie la  degustarea celebrului preparat. Recomandam simpla Margherita – cu rosii si busuioc proaspat scaldate in mozzarella de bivolita, apoi savurati un pahar de limoncello si crema di limone.

Opţional vă propunem o excursie opţională la Pompei. Nici un alt oras din Italia nu evoca atat de puternic realitatea vechiului Imperiu Roman asa cum o face Pompeiul. Daca aici nu s-ar fi produs cel mai devastator cataclism din istorie, începutul mileniul I, Pompeiul ar fi fost o alta colonie minora distrusa de trecerea timpului. In schimb a fost conservat pentru posteritate de eruptia vulcanului, cand cladirile si o parte din locuitorii sai au fost ingropati sub un munte de cenusa si materii vulcanice. Si au ramas asa, ingorpati, pana in secolul al XVIII-lea, cand o serie de texte vechi au scos la iveala existenta acestui oras. Seara întoarecere la Napoli pentru cazare la acelaşi hotel.

 

  • Ziua 6. Coasta Amalfitană

Ne îndreptăm spre Sorrento de unde, optional ne putem urca  bordul unui vas de croaziera si parcurgem drumul pana la Amalfi cu oprire în Positano. Un loc pe care ar trebui să îl vedem măcar o dată în viață, Coasta Amalfitană ne va seduce iremediabil. Într-o scenă dramatică, dar atât de romantică, munții par că plonjează în apă, îmbrățisând stâncile și pădurile verzi ale uscatului. Cu marea de un azur sublim și cu piațete desprinde din cărțile poștale, orășelele care brăzdează coasta par magice. În 1953, scriitorul american John Steinbeck s-a îndrăgostit de Positano și a publicat un articol care a atras atenția lumii întregi și a adus milioane de turiști aici.  Continuăm ziua în Amalfi, cochetul oraș pe care îl putem străbate la pas în doar 20 de minute.

 

Moment de ragaz:

Mâncărurile locale sunt fabuloase și vă recomandăm să gustați un pasticciotti, un produs de patiserie umplut cu cireșe proaspete și cremă de vanilie.

Ne oprim la Catedrală, ridicată în secolul al IX-lea și ne plimbăm pe străduțele care strălucesc în lumina razelor.  După amiază plecare spre Roma. Sosire şi cazare la Roma.

 

  • Ziua 7. Roma – Vatican

Supranumită ”Caput mundi” (”Capitala lumii”), la ”Città Eterna” (”Cetatea eternă”) sau, pur și simplu, ”l’Urbe” (”Orașul”), Roma are o istorie îndelungată și nu puțini dintre cei care o cunosc spun că, dacă ar fi să aleagă un singur oraș pe care să îl descopere de-a lungul vieții, acesta ar fi Roma. Așezată pe malul Tibrului, Roma este una dintre cele mai importante destinații turistice din lume, fiind vizitată anual de milioane de turiști, fascinați de amestecul unic de arheologie, istorie, artă, gastronomie și panorame care îți taie respirația. Roma are nevoie de timp pentru a fi descoperită, dar astăzi vom începe

prin a descoperi o parte din comorile Romei: Santa Maria Maggiore, San Pietro  in Vincoli, Colosseumul, Columna lui Traian, Piata Venetia , Capitoliul si Pantheonul. Orice alte cuvinte aici ar fi de prisos in fata maretiei acestor constructii!

 

Moment de ragaz :

E adevărat că Roma este orașul operelor de artă și al monumentelor, dar este și orașul în care vei mânca cea mai delicioasă pizza si cea mai  traznita combinatie de  gelato! Incearca inghetata cu salvie si zmeura, sau inghetata cu ricotta sau cu migdale si smochine… asa poti spune ca ai fost la Roma.

După amiază avem timp liber. Sugerăm o vizită la Vatican, reședința Bisericii Catolice și cel mai mic stat din lume. Pe o suprafață de doar jumătate de kilometru pătrat se afla unele dintre cele mai importante opere de artă ale omenirii semnate de Giotto, Leonardo da Vinci, Caravaggio, Tițian sau Rafael, pastrate in Muzeele Vaticanului si capodopere cum ar fi Capela Sixtină si Bazilica Sfântul Petru După o zi petrecută în Statul Cetății Vaticanului, vă veți convinge că nicio vizită la Roma nu este completă fără o zi petrecută la Vatican. Seara cazare la acelaşi hotel din Roma.

 

  • Ziua 8 . Roma – Asissi – Siena – Montecatini

Ne luăm la revedere de la Roma și ne îndreptăm spre Asissi, orașul în care s-a născut Sfântului Francisc, ocrotitorul Italiei. După o plimbare prin șarmantul orășel întins pe colinele line ale Muntelui Subasio, important loc de pelerinaj pentru catolici, mergem mai departe către Siena Ne continuăm călătoria spre Siena, la rândul său un simbol al Toscanei, unde farmecul medieval a rămas intact pe străduțele pitorești. Un fel de Florența mai puțin turistică, Siena pare că te ia în brațe, de parcă te-ai fi întors acasă. Păstrează și ea farmecul medieval, însă într-un mod intim. Străduțele înguste ascund frumuseți demne să fie admirate la fiecare pas. Ne plimbăm și ne oprim să admirăm cea mai mare piață a orașului, Piazza Del Campo, unde ne oprim pentru o ceașcă de cappuccino cu gust adevărat. Revigorați, suprindem cu aparatul foto  Palazzo Publico, Torre del Mangia și zăbovim lângă Dom. Fiecare punct cardinal are dedicate decorațiuni aparte, complexe. Însă, comoara locului se află în interiorul Domului, în Altarul lui Piccolomini unde admirăm patru statui sculptate de Michelangelo, reprezentându-i pe Sfinții Petru, Pavel, Grigorie și Pius. Seara sosire şi cazare la hotel în frumoasa staţiune Montecatini.

 

  • Ziua 9. Florenţa – Pisa  

Florenta ne asteapta si nu putem dezamagi asa o destinatie.  Capitala regiunii Toscana se mandreste a fi unul dintre cele mai frumoase orase ale lumii. Cu inima deschisa, caci Italia are acest efect asupra celor care o viziteaza, vedem Catedrala Santa Maria del Fiore, a patra ca marime din Europa, dar  cea mai veche constructie din Florenta si totodata cea mai inalta! Impozanta constructie este flancata de clopotnita (Campanile) de sine statatoare iar in umbra catedralei se afla Baptisteriul, cea mai veche cladire a Florentei, un lacas de importanta spirituala si artistica pentru mai bine de o mie de ani. Daca Piazza del Duomo este considerata centrul religios al Florentei, cea de-a doua piata importanta a orasului Piazza della Signoria, a fost dintotdeauna considerata centrul civic. Aici se afla Palazzo Vecchio, sediul administratiei orasului timp de sapte secole, ce adaposteste astazi mai multe sculpturi de seama. Este locul de intalnire al turistilor si florentinilor deopotriva iar in imediata apropiere se inalta cel mai impozant muzeu al orasului Galeriile Uffizi. Ne continuam traseul pietonal  urmand cursul stradutelor medievale si ajungand la  batranul pod peste raul Arno, Ponte Vecchio. Singurele tentatii care ne distrag atentia sunt magazinele cu bijuterii pretioase de o frumusete aparte. Statuile, artistii stradali, vechiul integrat in nou ne lasa un gust placut si cu o stare de bine interioara ne gandim la un mic  “Intermezzo”.

 

Moment de ragaz:

Trattoriile ne imbie la fiecare pas, iar una dintre cele mai gustoase amintiri din acest loc este pizza cu vinete si mozzarella. Condimentele mediteraneene ii dau o savoare proaspata, iar aluatul jongleaza cu senzatia de proaspat scos din cuptor, crocant si aromat. Un deliciu!

 

Din Florenţa se poate organiza o excursie opţionala la Pisa. Dacă nu ți-ai înclinat deja, un pic, capul, așteaptă să ajungem la celebrul Turn Înclinat. Farmecul orașului îl dă această minune a lumii, dar și înghețata la cornet cu care ne răcorim (chiar dacă nu ne este neapărat cald!). Majoritatea oamenilor cunosc faimosul turn inclinat din Pisa, dar puţini stiu însă că acesta este parte componentă a unui întreg ansamblu de construcţii medievale numit Campo dei Miracoli, unde se zăresc siluetele mareţe ale Catedralei si Baptisteriului. Seara întoarcere la hotelul din Montecatini pentru cazare.

 

  • Ziua 10. Bologna – Veneţia – Padova 

Ne luăm la revedere de la încântătoarea Florența și mergem la Bologna, un oraș medieval vibrant considerat o destinație culinară în sine, motiv pentru care este supranumit La Grassa. Facem un tur al orașului, apoi ne răsfățăm cu o degustare de bunătăți locale. De la parmezan autentic la oteț balsamic de Modena și de la specialități din paste și salam afumat, le vom savura pe toate alături de vinuri locale pline de aromă. Plecăm mai departe spre Veneția, care farmecă orice vizitator cu frumusețea sa. Vizităm celebra Piață San Marco, mereu plină de viață sub strălucirea soarelui, Basilica San Marco, remarcabilul Palat al Dogilor, Puntea Suspinelor, Podul Rialto și admirăm explozia de culoare din vitrinele magazinelor de tot felul. Seara sosire şi cazare la hotel în zona Padova.

 

  • Ziua 11. Padova – Budapesta

Vrăjiți de Orașul Lagună, ne facem bagajele și mergem către Budapesta. Destinatia finala a programului nostru – Budapesta. Parcurgem capitala de pe Dunăre într-un scurt tur panoramic de autocar: Parlamentul, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Biserica Matyas, Basilica Sf Stefan. Ne oprim pentru o scurta sedinta  foto, în Piata Eroilor situată între partea de sus a Bulevardului Andrássy și intrarea în Parcul orașului (Városliget). Piața și Bulevardul Andrássy au fost înscrise de UNESCO în patrimoniul mondial. Piața este organizată în jurul esplanadei Monumentului Mileniului, construit pentru a celebra o mie de ani de la așezarea ungurilor în câmpia Panoniei.

Opțional, o croazieră și o cină romantică pe Dunăre vă oferă ocazia de a descoperi o altă latură a Buapestei, care se transformă după apusul serii.

 

  • Ziua 12. Budapesta- Bucuresti

Ne întoarcem spre casă, după o vacanță memorabilă prin unele dintre cele mai frumoase orașe ale Europei. Pe data viitoare!

 

A B C D
PELLERIN   PLUS BEST DEAL

Reducere 120 €

PROMO

Reducere 70 €

STANDARD +

Reducere 50 €

465

+ 185 € (transport autocar)

345

+ 185 € (transport autocar)

395

+ 185 € (transport autocar)

415

+ 185 € (transport autocar)

pret de persoana in camera dubla
 

ü  Oferta valabila pentru primle locuri in autocar;

ü  Avans 25 % la inscriere;

Diferenta de plata cu 21 de zile  inainte de data plecarii;

ü  GRATUITPELLERIN CLUB CARD, avand incluse asigurarea medicala, storno si de bagaje.

ü  GRATUIT excursie Pisa

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

 

ü  Oferta valabila pentru ultimele locuri in autocar;

ü  Plata integrala la inscriere;

ü  Nu se accepta modificari sau anulari.

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

 

 

ü  Avans 50% la inscriere;

ü  Diferenta de plata cu 60 de zile inainte de data plecarii;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  Oferta este valabila pana la 30.10.2018.

 

 

ü  Avans 25 % la inscriere;

Diferenta de plata cu 21 zile inainte de data plecarii;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  Oferta este valabila pana la 30.04.2018.

 

suplimente&reduceri

·    Supliment de single 195 €

·    Reducere a 3-a persoana in camera  15 €.

·    Reducere copil  6-12 ani  – 25 €,  pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti

·    Supliment cabina dubla pe feribot    39 € / pers.

 

DATE DE PLECARE 2019:

13.05; 10.06; 16.09; 07.10

 

Preţul include

  • transport cu autocar climatizat;
  • 10 nopți de cazare la hotel de 3*
  • 10 mic dejun;
  • 1 noapte pe feribot in cabine interioare cu 4 paturi, fara fereastra, cu grup sanitar propriu;
  • ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

 

Bonusuri

  • transferuri din țară conform programului
  • NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
  • Reducere 10% la achitarea din tara a 3 excursii opționale pentru posesorii de card PELLERIN CLUB CARD.

 

OPȚIONAL

  • Excursie Pisa – 30 €/pers.
  • Croaziera Positano, Amalfi- 55 €/pers.
  • Excursie Pompei -30 €/pers.
  • Croazieră pe Dunăre la Budapesta 30 €/pers. (cină inclusă).

 

Nu sunt incluse în preţ

  • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
  • Excursiile opționale pentru minim 30 de persoane.
  • Vaporasul (14 € / pers.) si  taxa de autocar (11 € / pers) la Venetia, ambele se incaseaza din agentie.

 

Suplimente & Reduceri

  • Supliment de single 195 €
  • Reducere a 3-a persoana in camera 15 €.
  • Reducere copil 6-12 ani  – 25 €,  pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti;
  • Supliment cabina dubla pe feribot 39 € / pers.

 

Bine de Ştiut

  • Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea programului.
  • Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
  • Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
  • Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Grecia.
  • Obiectivele din tururile panoramice din program se vizitează doar pe exterior.
  • Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
  • Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
  • Autorităţile locale pot solicita o taxă de genul taxei de staţiune. Aceasta se va achita de către turişti la recepţia hotelurilor.
  • Pentru călătorie sunt necesare carte de identitate sau paşaportul valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară

 

Grup minim 35 pers.