Nexus Travel – Deva – Excursii in tara si in strainatateNexus Travel – Deva – Excursii in tara si in strainatate
Forgot password?

PORTUGALIA SPLENDORI LUSITANE 8 ZILE AVION

Program

 

  • Ziua 1. București – Lisabona – Coimbra – Porto

Călătoria noastră începe din aeroportul Otopeni de unde ne imbarcam pentru zborul spre Lisabona. După aterizare pornim spre Coimbra unde vedem străzi cu iz antic, piețe și piațete publice de o armonie incredibilă. Admiram Vechea Univeristate (Velha Universidade). Pe seară, ajungem în Porto. Cazare la hotel.

 

  • Ziua 2. Porto – Santiago de Compostela – Braga

Mic dejun. Timp liber in Porto sau excursie optională (45 euro) la Braga si apoi in Spania la Santiago de Compostela, care a devenit cel mai important punct al „Drumului Pelerinilor” în Evul Mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala din sec. XI care îi poartă numele este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea din sec. 15 sunt alte atracţii ale oraşului. Revenind in Portugalia, oprim in superbul oras Braga, cu o istorie milenara si un rol de prim rang atat in plan religios, cat si cultural, ceea ce i-a atras denumirea de “Roma Portugaliei. Aici vizitam Catedrala, un amestec unic de stiluri de la romanic la baroc. Seara intoarcere pentru cazare la acelasi hotel de la Porto.

 

  • Ziua 3. Porto – Fatima

Dimineața, descoperim arhitectura robustă de granit care marchează orașul Porto. Al doilea ca mărime din Portugalia, Porto este foarte diferit de experiența pe care o oferă Lisabona. Situat la gura râului Douro, Porto are și privilegiul deschiderii la apă, cartierul Ribeira. UNESCO a inclus orașul pe lista Patrimoniului Mondial și datorită clădirilor neoclasice reprezentative pentru acest curent. Avem de vizitat locuri pline de istorie, promenade magnifice și superbe biserici în stil baroc. De reținut sunt Torre dos Clérigos și impozanta Sé, catedrala orașului libraria Lello y Ermao, Bisericile Carmo si Carmelita cu faţade impodobite cu azulejos in alb si albastru. O altă construcție reprezentativă pentru Porto este podul metalic Ponte Dom Luís I. Acesta leagă Porto de Vila Nova de Gaia. O plimbare lejeră pe Ribeira ne face să simțim istoria prin toți porii pentru că ai, efectiv, senzația că te-ai întors în timp. Pe valea râului Douro admirăm peisajul terasat, cu case care ne fac să visăm să ne mutăm, cândva, cu totul, aici.

 

Moment de ragaz:

Alto Douro este regiunea unde se produce vinul de Porto, însă, îl găsim în toată Portugalia. În unele crame și podgorii de pe malul fluviului Douro poți chiar să îți creezi propriul vin, după gust și preferințe. Orice variantă ai alege, nu uita că vinul de Porto este grozav de bun și grozav de tare!

Dupa amiaza plecare spre Fatima, orasel care s-a dezvoltat dupa ce in 1917 trei copiii au povestit ca au avut o viziune cu Sfanta Fecioara Maria, devenind renumit loc de pelerinaj. Seara cazare la Fatima.

 

Ziua 4. Tomar – Mănăstirile Alcobaca și Batalha – Obidos – Lisabon  

Timp liber in Fatima sau excursie optionala în Tomar pentru a se admira castelul Cavalerilor Templieri si splendida manastire de la Tomar – Manastirea Ordinului lui Hristos. La origine, ansamblul de clădiri a fost o fortăreață a Ordinului Templierilor. După dizolvarea Ordinului Cavalerilor Templieri, în secolul al XIV-lea, ramura portugheză a Ordinului s-a transformat în Ordinul Cavalerilor lui Hristos și a sprijinit întreaga campanie de descoperiri maritime ale Portugaliei secolului al XV-lea. Din 1983, Mănăstirea se află pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Continuam programul cu vizita la  Mânăstirea Batalha, ce datează din secolul XIV și uimește călătorii din întreaga lume cu arhitectura sa gotică impunătoare și sobră. Vizităm mănăstirea și îi aflăm istoria îndelungată. Aici își dorm somnul de veci membri ai familiei regale, de la Regina Philippa de Lancaster, la Regele João I.

Ultimul punct al excursiei noaste optionale de azi este Manastirea Alcobaca, prima catedrala gotica din Portugalia. Numele provine de la cele doua rauri care strabat asezarea, Alcoa si Baca. Mănăstirea Santa Maria de Alcobaça este prima operă în întregime gotică construită în Portugalia. Construcția a început în 1178 și a continuat de-a lungul secolelor următoare ajungând la splendoarea de azi. Mănăstirea adăpostește mormintele mai multor regi ai Portugaliei, dar niciunul nu este așa faimos ca cele ale lui Pedro I și al iubitei lui Ines de Castro. Extrem de bogat ornamentate, mormintele sunt adevărate opere de artă, extrem de elaborate, prezentând scene din istoria Portugaliei, scene biblice, sau pur și simplu fantezie.Ne indreptam spre Lisabona, capitala Portugaliei dar mai intai ne oprim pentru o scurta vizita in vechiul oras Când îl numim “vechi”, ne referim la faptul că există din anul 208 Î.C.! Fortărețele, străzile sale întortocheate, cu fațade gotice și case expansive au făcut din acest oraș un… dar de nuntă! Regele Dinis I l-a oferit în dar proaspetei sale soții, Regina Isabela, în anul 1282. Localnicii găsesc acest detaliu din istoria lor unic și îl celebrează păstrând atmosfera festivă a orașului. Dale colorate, ghivece cu flori și magazine cochete ne fac să zâmbim la tot pasul.

 

Moment de ragaz:

În Obidos, este celebru lichiorul de Ginja. Cu gust de cireșe, dulceața sa parfumată se lasă degustată cu ochii închiși, savurând fiecare acord din buchetul de arome pe care nu îl poți uita, odată descoperit. Este ideal și pentru adus acasă, drept suvenir! Seara sosire in Lisabona. Cazare la hotel in Lisabona.

 

  • Ziua 5. Lisabona

Ziua de astăzi o dedicăm capitalei Portugaliei, Lisabona. Peisajul colorat al orașului redă o atmosferă relaxată, vie, veselă și ne lăsăm cuprinși de ea. Un prim tur al orașului ne duce spre Turnul Belem. Este unul dintre cele mai reprezentative edificii din Lisabona, luat sub protecția UNESCO, ca Patrimoniu Mondial, în 1983. Admirăm superba arhitectură în stil manuelin. Ne oprim pentru o scurta vizita la Manastirea Jeronimos, reprezentativa pentru curentul manuelin (gotic tarziu), urmeaza apoi Basilica Estrela, unde este mormantul reginei portugheze Maria I, cea care a ctitorit biserica.

 

Moment de ragaz:

Praça do Comércio este piața publică în care ne tragem sufletul alături de oamenii locului, în timp ce ne bucurăm de priveliștea uimitoare oferită de estuarul râului Tejo.  Ne odihnim la o pauză de cafea și ne răsfățăm cu celebrele pasteis de nata, aromate, din foietaj pufos și cremă onctuoasă.

Așteaptă la rând, Piaţa Rossio, aşa cum numesc localnicii din Lisabona istorică Praca de Dom Pedro IV din districtul Baixa. Statuia înaltă de 27 de metri, ce îl întruchipează pe Dom Pedro IV, ne lasă fără cuvinte! Monumentul are, la bază, patru statui alegorice. Sub forma a patru figuri feminine, acestea întruchipează patru virtuți importante în cultura portugheză: Puterea, Moderaţia, Justiţia şi Înţelepciunea. Trecem și pe lângă librăria Bertrand. Deși nu impresionează neapărat prin mărime, are un secret uluitor: este cea mai veche librărie din lume, înființată fiind în 1732!

Timp liber pentru vizite individuale.  Va recomandam sa mergeti la Oceanarium, unul dintre cele mai mari acvarii din lume.  Cazare la  acelasi hotel din Lisabona.

 

  • Ziua 6. Lisabona – Cascais – Estoril – Sintra – Cabo da Roca

Mic dejun. Dimineata timp liber la dispozitie in Lisabona sau opţional excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril. Dupa – amiaza, excursia optionala continua spre  Sintra, un orasel de un pitoresc aparte intrat in Patrimoniul UNESCO datorita elegantelor palate construite aici (inclusive resedinta de vara a fostei case regale), apoi deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei Continentale. Întoarcere in Lisabona si cazare la acelasi hotel.

 

  • Ziua 7. Lisabona – Evora

Mic dejun. Dimineata vizitam Panteonul Lisabonei si Mănăstirea Sao Vicente, unde se afla mormintele Casei regale de Braganza. După prânz, timp liber la dispozitie în Lisabona sau opţional  excursie spre Evora. Pe traseul de iesire din Lisabona, vom trece pe langa  Oceanarium si Gara Oriente. Traversând podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa,  ajungem in Evora, orăşel medieval din patrimoniul UNESCO, unde admirăm Capela dos Ossos din Biserica S. Francisco, Apeductul unic prin cladirile construite intre arcadele sale, Termele  romane si Templul Dianei, datand din sec. I, precum si catedrala romanica din sec. XII. Intoarcere in Lisabona pentru cazare la acelasi hotel.

 

  • Ziua 8. Lisabona – Bucureşti

Plecăm de dimineață spre aeroportul din Lisabona și zburăm înapoi spre România.

 

Bine de Ştiut

  • Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea programului.
  • Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
  • Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
  • Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială din tarile tranzitate.
  • Obiectivele din tururile panoramice din program se vizitează doar pe exterior.
  • Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
  • Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
  • Autorităţile locale pot solicita o taxă de genul taxei de staţiune. Aceasta se va achita de către turişti la recepţia hotelurilor.
  • Pentru călătorie sunt necesare cartea de identitate sau paşaportul valabile 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

 

A B C D
PELLERIN PLUS BEST DEAL

Reducere 100 €

PROMO

Reducere 70 €

STANDARD +

Reducere 50 €

385

+345 € (bilet avion, transfer, transport autocar)

285

+ 345 € (bilet avion, transfer, transport autocar)

315

+ 345 € (bilet avion, transfer, transport autocar)

335

+ 345 € (bilet avion, transfer transport autocar)

pret de persoana in camera dubla
ü  Oferta valabila pentru primle locuri in autocar;

ü  Avans  25% la inscriere;

ü  Diferenta de plata pana la  21 de zile inainte de data plecarii;

ü  GRATUIT  – PELLERIN CLUB CARD, avand incluse asigurarea medicala, storno si de bagaje.

ü  GRATUIT – excursia optionala EVORA

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

ü  Oferta valabila pentru ultimele locuri in autocar;

ü  Plata integrala la inscriere;

ü  Nu se accepta modificari sau anulari.

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

 

ü  Avans  30% la inscriere;

ü  Diferenta de plata pana la  31.01.2018;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  Oferta este valabila pana la  31.01.2018.

 

ü  Avans  30% la inscriere;

ü  Diferenta de plata pana la  31.03.2018;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  Oferta este valabila pana la  31.03.2018.

 

suplimente & reduceri

·    Supliment de single 195 €

·    Reducere copil  6-12 ani  – 30 €,  pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti

·    Reducere al treilea adult în cameră – 20 €

 

DATE DE PLECARE 2018:

29,05; 12,06; 26,06; 24,07; 07,08; 21,08; 04,09; 18,09;

 

Preţul include

  • Bilet de avion Bucuresti – Lisabona si retur;
  • transport cu autocar climatizat;
  • 7 cazari la hoteluri de 3*;
  • 7 mic dejun;
  • Transfer aeroport-hotel-aeroport;
  • Ghid însoţitor din partea agenţiei

 

Bonusuri

  • NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
  • Reducere 10% la achitarea din tara a 3 excursii opționale, pentru posesorii de card PELLERIN CLUB CARD.

 

OPȚIONALE

  • Excursie Santiago de Compostela si Braga – 45 €/pers.
  • ExcursieTomar, Batalha, Alcobaca -45 €/pers.
  • Excursia Cascais+Estoril si Sintra+Cabo da Roca – 30 €/
  • Excursie Evora – 25 €/persNu sunt incluse în preţ
    • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
    • Excursiile optionale, pentru grup minim de 25 de persoane.

     

    Suplimente & Reduceri

    • Supliment de single – 195 €
    • Reducere copil 6-12 ani – 30 €, pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti.
    • Reducere al treilea adult in cameră – 20 €